„Există un număr de parlamentari care nu sunt în grupul PSD, dar nici nu au semnat moțiunea. De ce? Pentru că nu au văzut o alternativă din partea opoziției. Mai este un alt grup de deputați și senatori care au semnat moțiunea sperând că partidele din opoziție vor pune ceva serios pe masă. S-au trezit însă cu Sică Mandolină și cu un program de austeritate ce ar contrasta puternic cu bunăstarea creată în guvernarea PSD. Cum să susții așa ceva? E sinucidere politică!”, a scris Mihai Fifor, joi, pe Facebook.
Senatorul PSD a mai spus că numărul aleșilor care ar putea opta să arunce țara în haos și austeritate este mai mic decât al parlamentarilor responsabili care doresc stabilitate, motiv pentru care moțiunea nu va fi adoptată joi, în Legislativ.
„Aceste două categorii de parlamentari vor înclina balanța în sensul respingerii moțiunii. E vorba de 35-40 de oameni responsabili, care realizează că trecerea moțiunii, în lipsa unei alternative serioase din partea opoziției, ar arunca țara în haos. Ei înțeleg că nu poți juca la ruleta rusească interesul cetățenilor, doar pentru a satisface nevoile electorale ale lui Iohannis, Ponta și Barna. Din fericire, numărul celor care vor vota pentru haos și austeritate este mai mic decât al celor responsabili, care optează pentru stabilitate. Iată de ce moțiunea nu va trece!”, a conchis Fifor.
Moțiunea de cenzură urmează să fie dezbătută și votată, joi, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, care va începe de la ora 10.00. Ludovic Orban a anunțat, miercuri, că votul moțiunii va fi de la ora 13.00.